Sfaturi pentru un bagaj de mână complet pentru avion

Un bagaj de mână organizat pentru plecarea cu un copilaș mic poate fi destul de stresantă. Să călătorești cu un bebeluș sau copil mic în avion ar putea fi intimidant pentru un părinte la început de drum. Așadar, dacă reușești să îți planifici cu atenție cele necesare, poate deveni o experiență emoționantă.

Indian Ocean

După ce alegi destinația în care veți pleca, cel mai important este să verifici politica pe care compania aeriană o are în privința bagajelor și a călătoriei cu cei mici.

Cu siguranță, acest lucru te va liniști și te va face să gândești, mai presus de toate, cât de fericit vei fi pentru buna organizare. Între timp, o să încep prin a-ți spune cum îți poți organiza bagajul de mână, cea pe care o iei cu tine în avion.

Ulterior vei vedea de ce consider că e atât de important să ai cele necesare, din prima clipă în care vei intra în camera de hotel.

Port Louis, Mauritius
Port Louis, Mauritius

Cum să îți pui toate lucrurile în ordine și să încapă într-un bagaj micuț, pentru a avea totul la îndemână îți poate da câteva bătăi de cap. Te ajut eu, în cele ce urmează.

Așadar, adaptez bagajul de mână, în primul rând, în funcție de durata zborului și de vârsta copilului. Ia în calcul și o posibilă amânare sau anulare a zborului. Este posibil să ai nevoie de mai multe schimburi sau gustări.

Vulcanul Trou aux Cerfs - inactiv
Vulcanul Trou aux Cerfs – inactiv
Împachetarea celor necesare zborului cu avionul, după vârstă

Dacă este un bebeluș, atunci în bagaj vei avea nevoie de:

  1. Sistem ergonomic de purtat bebelușul. Îți recomand câteva mărci: Manduca, Marsupi, Boba, Isara, Lenny Lamb. În concluzie, o invesție foarte bună și practică.
  2. Haine de schimb pentru bebeluș. Te rog să incluzi și o bluză cu mânecă lungă și pantaloni lungi, uneori aerul condiționat din avion poate fi tare rece
  3. Cel puțin un tricou pentru tine. Dacă se întâmplă accidente, să fii pregătit/ă.
  4. Scutece
  5. Șervețele umede și uscate
  6. Dezinfectant pentru mâini
  7. Cremă
  8. Finet
  9. Săculeț pentru scutecele folosite
  10. O sticlă de apă/biberon cu apă sau ceai
  11. Biberoane. Dacă îi dai formulă (poți pune laptele formulă în punguțe cu fermoar sau în biberoane și soliciți stewardeselor să îți ofere apă pentru a-l prepara). Atenție însă, aparatele pe care ei le folosesc pot încălzi prea tare apa.
  12. Borcănele cu piureuri. În cazul în care mâncarea din avion nu este potrivită sau nu va fi pe placul lui
  13. Gustări: fructe, iaurt, biscuiți

După ce ai scos la îndemână cele de mai sus, pentru a-ți fi cât mai simplu, pune-ți într-o gentuță mică:

  1. șervețelele
  2. un scutec
  3. crema
  4. dezinfectantul de mâini
  5. finetul
  6. sac pentru scutec.

O poți depozita în spațiul dedicat, care se află în spătarul scaunului din față și o ai la îndemână, dacă se întămplă să ai nevoie. Nu te îngrijora, avioanele sunt dotate cu măsuțe pentru schimbat copilașii, așa că folosește-o cu încredere.

Port Louis, Mauritius
Port Louis, Mauritius
Pentru toddleri (copiii mai mari), în bagaj ți-ar folosi:
  1. O sticlă de apă
  2. Tricou de schimb
  3. Un hanorac
  4. Pantaloni lungi
  5. Dezinfectant pentru mâini
  6. Câteva snacks-uri. Pot fi legume tăiate bastonașe, pe care să le pui într-o cutiuță, biscuiți, fructe – evită-le pe cele mai zemoase, mai mult îți vei da de furcă.
  7. Carte
  8. Tabletă
  9. O jucărie nouă, care cu siguranță îl va ține ocupat ceva timp
  10. Pachețele de cărți cu animale Montessori, un real succes pentru Dennis, băiețelul nostru
  11. Plușul sau jucăria preferată. Ideal ar fi ca în concedii să iei jucarii care se pot găsi de cumpărat, în cazul în care o va pierde pe cea favorită

Dar, cel mai important, îți recomand ca, înainte de a urca în avion, să însoțești copiii la toaleta din aeroport, adesea poate dura mai mult până avionul va decola și vi se va permite să deblocați centurile (uneori și o oră).

Cu ce documente călătorim? să le păstrăm în bagaj?

Indiferent că este vorba despre un bebeluș sau un copil mai mare, acesta va avea nevoie de pașaport. Atenție! Către unele destinații, e necesar ca pașaportul să fie valabil cel puțin 6 luni de la intrării în țara vizitată. Dintre acestea: Turcia, Grecia, Spania, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Thailanda, Maldive).

Îți recomand să păstrezi documentele de călătorie în bagajul de mână la care vei avea acces cel mai ușor și va rămâne la tine și în timpul avionului.

Bagajul de mână – prima geantă pe care o vei desface când ajungi la hotel

După călătoriile pe distanțe de 15-20 de ore, ajunși noaptea la hotel, tot ce ne doream era să dormim. Dar, ne trebuiau câteva lucruri simple.

Așa încât, în bagajul de mână sau în una dintre genți pun deasupra cele necesare pentru prima oră de la cazare.

Ce îți este necesar după ce te-ai cazat la hotel:
  1. pijamale (pentru copil și pentru noi)
  2. periuțe de dinți (pentru copil și pentru noi)
  3. pastă de dinți pentru adulți și pentru copii
  4. lenjerie intimă și niște șosete (dacă alegi o destinație răcoroasă)
  5. câte o pereche de pantaloni pentru fiecare dintre noi
  6. cate o bluză pentru fiecare dintre noi
Grădina botanică Sir Seewoosagur Ramgoolam
Grădina botanică Sir Seewoosagur Ramgoolam

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

YouTube
Instagram
error: Continutul este protejat !!