Calatoria cu avionul: top sfaturi pentru o familie cu copii

Călătoria cu avionul pentru o familie cu copii către o destinație cu nisip și apă azurie, nu este întotdeauna cel mai ușor de planificat.

Însă,  știu că mulți părinți sunt temători în ceea ce privește zborul cu avionul. Cu atât mai mult atunci când aleg destinații îndepartate.

Vă încurajez tare mult să îndrăzniți să călătoriți cu avionul. Puteți ajunge mult mai repede în destinații greu accesibile cu trenul sau mașina. Iar experiența va aduce multe zâmbete copiilor. Totodată, le va dezvolta abilitățile sociale, de vorbire și le va spori creativitatea.

Despre activitățile pe care le pot face în avion, odihna și mesele pe care le poate consuma copilul în timpul zborului și multe altele, în cele ce urmează.

1. Bagaje permise în călătoria cu avionul al copiiilor
Te îngrijorează numărul bagajelor? te întrebi ce vei face cu căruciorul în călătoria cu avionul? Stai liniștit! îmbarcarea cu un copil e mai simplă decât credeai.

Am remarcat multiple beneficii de când călătorim cu băiețelul nostru. Dintre acestea, prioritatea la check-in e cea mai valoroasă. E mai ușor la îmbarcare și ai numeroase facilități pentru copii, în călătoria cu avionul. De asemenea, bebelușii au dreptul la bagaje. Așadar, poți preda căruciorul la check-in si il primești la banda de bagaje. Alteori, la banda de agabaritice. Sau îl poți  lăsa la scara/ ușa avionului. În acest caz, îl vei primi atunci când vei ieși din avion. Acest serviciu este foarte util, mai ales dacă aveți o escală mai lungă.

Oamenii sunt amabili, procedurile sunt mai rapide. Astfel că, într-un timp scurt, deja te poți răcori în mare sau ocean.

2. Citiți cu atenție condițiile de zbor înainte de a cumpăra biletele
Ce putem servi în călătoria cu avionul?

– gustări

– fel principal 

– snacks-uri                

– răcoritoare, cafea, băuturi alcoolice (adulți)

. Aceste servicii se oferă în funcție de durata și de compania aeriană pe care o alegeți. Veți fi serviți atât voi, cât și copiii. Atenție! Unele companii pot solicita achitarea produselor pe care doriți să le consumați. În special cele low cost și unde zborul are o durată scurtă de timp.

Despre toate acestea puteți afla de aici.

3. Pentru călătoria cu avionul, pune în geantă o jucărie, carte
Ce îi atrage pe copii la avion, iar tu nu știai? 

Te întrebai cum le puteți capta atenția copiilor în călătoria cu avionul? Îți spun un lucru uimitor! Avionul în sine este ceva fascinant pentru copii. Așezarea scaunelor, măsuța din față sau parasolarul, li se vor părea fascinante. Însă, în măsura în care vei putea, încearcă să nu deranjezi prea mult ceilalți pasageri. Nu toți vor fi întotdeauna prea toleranți. 

Dar, o poți face și prin alte activități la bordul aeronavelor. Trebuie să știi că multe dintre companiile de zbor oferă:

– cărți de colorat

– culori și ascuțitoare

– jocuri

– reviste

– benzi desenate

 Desigur, copiii pot viziona diferite filme, specifice vârstei sau pot juca numeroase jocuri. Se pot urmări, în călătoria cu avionul, cu durată mai mare de timp. Unde? pe monitoarele plasate pe spătarului din fața voastră,

Unele companii aeriene oferă și posibilitatea de conectare wi-fi a device-urilor proprii. Desigur, poți să te plimbi sau să te joci pe pardoseală, împreună cu cel mic. Dar doar atunci când nu este restricționată desfacerea centurii de siguranță.

4. Află facilitățile disponibile pentru copii în călătoria cu avionul
Experiența noastră către Mauritius
 

Cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o, a fost călătoria cu avionul către Mauritius, cu Austrian Airlines

Ne-am putut bucura de o gama variantă de jocuri. Diferite cărți de colorat, culori și ascuțitoare. Am primit și reviste, benzi desenate. În călătoria cu avionul poți folosi și monitoarele montate pe scaunul pasagerului din față (clasa economy).  TV găsești pentru celelalte clase sau pentru pasagerii din primul rând. Aici există spațiu extra la picioare – acolo unde se amplaseaza si babycot-urile (patuturile pentru bebeluși).

5. Rezervă un pătuț pentru bebelușul tău

Părinții care aleg călătoria cu avionul pentru ei și bebeluși, pot solicita companiei de zbor un baby cot sau bassinet. În acesta, bebelușii se pot odihni pe durata zborului. 

Atenție! Copilul poate sta în acesta doar în timpul în care centurile pasagerilor sunt dezactivate și nu sunt turbulențe. Te rog verifică aici lista companiilor ce pun la dispoziție această facilitate pentru călătoria cu avionul. 

În cazul nostru, însoțitoarele de bord au fost foarte drăguțe. Au propus celor doi pasageri de lângă noi să ocupe alte locuri din aeronava. Astfel că bebe a ocupat două locuri. 

O altă sugestie ar fi să doarmă la picioarele părinților. Cum? Direct pe mocheta avionului, pentru a dormi mai relaxați. Cu toate acestea, această metodă nu este recomandată pentru bebeluși, ci copiilor mai măricei. 

6. Călătorește relaxat
Dacă va plânge copilul? Marea întrebare a unui părinte grijuliu în călătoria cu avionul

Călătoria cu avionul a băiețelului nostru a debutat când avea 6 luni. Aveam mare nevoie de un concediu, dar teama de reacțiile lui era la fel de mare ca dorința.

Copilul a dormit majoritatea timpului. Apoi a analizat ce a fost împrejurul lui, tot ce vedea în avion i se părea fascinant. De la oglinda din baie și până la sertarele din bucătăria avionului.

Călătoria cu avionul de la București – Dubrovnik a fost mai ușor decât ne-am fi gândit vreodată. Am zburat cu o aeronavă micuță. Odată ajunși la hotelul de pe plajă, ne-am reîncărcat bateriile.

7. Rezervă zborul după orarul de somn al copilului

Un zbor de zi sau de noapte? Escalele sunt de ajutor în călătoria cu avionul?

Înainte de a avea un copil, preferam zborurile cele mai scurte. Cu escale cât mai puține sau deloc, dacă ar fi fost posibil.

Dar când am călătorit cu băiețelul și în destinații transatlantice, din fericire, am avut și escală. Ne ajută mult să ne plimbăm puțin, să alerge în terminal, să își consume energia.

Și… încă ceva. Stați liniștiți, nu doar al vostru se târâște prin terminal sau ia băncile la rând.

8. Soluții pentru împiedicarea înfundării urechilor din călătoria cu avionul
Chiar si pentru  decolare și aterizare? Da, există!

Pediatra copilului nostru ne-a spus că ar fi bine să îi oferim ceva pentru a înghiți și a i se desfunda urechile.

Așadar, pentru a evita ca acesta să aibă dureri neplăcute, oferă-i fie sânul, dacă e alăptat. Dacă nu, un biberon cu lapte ori ceai. Dacă e copilaș mai mare, o gustare sau chiar o acadea. Încearcă să i le oferi chiar imediat după ce va decola avionul. Altfel riști ca în perioada în care aștepti decolarea,  să epuizezi toate resursele.

9. Testează îmbarcarea în avion înaintea celorlalți
Îmbarcarea înainte sau după ce urcă ceilalți pasageri?

În călătoria cu avionul, unele familii preferă să urce în avion utimele. Pentru a mai oferi puțină libertate copiilor și a evita aglomerația.

Noi considerăm că cel mai potrivit ar fi să urci la început.

Astfel eviți situații precum:

  • să îți faci loc pe culoar. Vei trece printre ceilalți, care sunt ocupați să își dea/ia haine pe ei
  • nu ai unde așeza copilul. Toate locurile vor fi ocupate. E posibil că te vei chinui să urci bagajele în compartimentul de sus și să te așezi.
  • posibilitatea de a rămâne fără spațiu de depozitare a bagajului, în compartimentul de sus
  • unii pasageri călătoresc cu multe bagaje. În acest caz, există șansa ca bagajele aceluiași pasager să fie așezate în mai multe compartimente. Chiar și în cel alocat ție
  • toți pasagerii și-au ocupat locurile. Astfel că, șansele de a discuta cu vecinii sau stewardesele pentru un schimb sau un scaun liber, scad semnificativ.

Dragilor, sper că acest articol v-a fost util. 

Vă invit să împărtășiți cu noi și alte tips-uri, din călătoria cu avionul ale copiilor voștri.

Pentru voi, am adăugat fotografii noi din Franța.Este ultimul nostru concediu.

Cum ne-am descurcat fără tati la Paris? Vedeți mai multe fotografii aici.

Care sunt temerile voastre, în ceea ce privește călătoria cu avionul cu cei mici? 

Vă invit să împărtășiți cu noi ce situații ați întâmpinat. 

Au fost doar în timpul zborului cu avionul? Cum ați reușit să le depășiți?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

YouTube
Instagram
error: Continutul este protejat !!